A supravietuit marea ducesa Anastasia executiei bolsevice? S-a sinucis, intr-adevar, Marilyn Monroe sau a fost asasinata? A murit Ludovic al XVII-lea in inchisoarea din Templu, la varsta de numai zece ani? Ce se petrece, de fapt, in Triunghiul Bermudelor? Cine a fost Omul cu Masca de Fier? Unde se gaseste comoara templierilor? Napoleon a fost otravit sau a murit din cauze naturale, pe insula Sfanta Elena?
Intrebari ramase multa vreme fara raspuns, subiecte care au captat atentia publica de-a lungul timpului, suscitand curiozitatea oamenilor din intreaga lume si provocand, uneori, scandaluri rasunatoare...
Cartea de fata explica toate aceste enigme celebre, dar si alte mistere mai putin cunoscute, evitand cu grija capcana senzationalului si a teoriilor fanteziste lipsite de orice temei. Cele 23 de povestiri pline de suspans, de revelatii si de rasturnari de situatie ii vor convinge si pe cei mai sceptici cititori ca realitatea bate de multe ori fictiunea si ca istoria este, de departe, cel mai captivant roman.
Pierre Bellemare (n. 1929) este un cunoscut scriitor, romancier, prezentator de televiziune si actor francez. In urma colaborarii sale fructuoase cu Jean-Francois Nahmias (n. 1944), reputat istoric si scriitor francez, au aparut mai multe romane si volume de povestiri thriller si politiste de succes, printre care Asasinii, Dosarele mortii, Nopti de cosmar, dar si lucrari de nonfictiune, precum Marile crime ale istoriei.