Lara Cameron este printesa Americii, o miliardara care si-a construit singur imperiul urias, reusind sa se impuna intr-un domeniu dedicat in special barbatilor – cel al investitiilor imobiliare. Frumoasa, dar nesigura, nemiloasa, dar vulnerabila, Lara a luptat cu brutalitate sa se transforme din fetita cu copilarie nefericita din Nova Scotia in femeia de succes admirata si invidiata de toata lumea. In afaceri a invatat sa castige mintind si inseland, actionand fara scrupule si facandu-si astfel dusmani de temut. Acum, la aproape 40 de ani, are totul – si vrea mai mult. Cand se indragosteste de un renumit pianist, isi propune sa-l cucereasca asa cum a facut intotdeauna cu o proprietate pe care si-a dorit-o – si chiar reuseste. Insa legaturile ei cu un avocat al mafiei si practicile nu tocmai ortodoxe la care a recurs pentru a obtine succesul in afaceri ii ameninta nu doar fericirea gasita cu greu, ci si reputatia si averea. Caderea de pe inaltimile ametitoare ale faimei se va dovedi extrem de dureroasa; insa Lara va reusi in final sa pretuiasca doar ceea ce conteaza cel mai mult in viata – dragostea adevarata.