...chiar daca am fi fost, candva, „cei mai persecutati (de istorie)“, acel eventual trecut nu justifica acest prezent de zapaceala, de demisie, de atitudine de elev puturos care nu a invatat decat doua lectii: a smiorcaielii ca el nu stie si a datului vinei pe altul, pe altceva, niciodata pe sine; chiar daca, in trecutul apropiat, ca principali aliati ai lui Hitler, am fi fost „cei mai persecutati de istorie“ (prin Stalin), aceasta eventuala situatie nu explica actuala situatie de supusenie carcotasa (dar supusenie), de resemnare mistocara (dar nu mai putin resemnare) si, mai ales, nu justifica, azi, absenta intelectualitatii, ca patura sociala, avand interese, teluri comune, aparindu-si-le, impunindu-si-le in corpore, cu mijloace comune.
„Nu avem traditie intelectuala“, se lamenteaza unii, iar altii: „Prin traditie, intelectualul roman este las, egoist, nu coboara in Cetate“. (...) Cum se face ca numai in Romania intelectualii nu pot, nu vor sa se constituie in intelectualitate?
Cum se face ca numai in Romania mai functioneaza „turnul de fildes“, in care intelectualul pretinde ca se retrage - in fapt, se ascunde; si nu in turn, la inaltime, ci in pivnita lui; si nu pentru a cugeta, netulburat, la destinul lumii sau pentru a face arta pura, ci pentru a nu auzi, a nu vedea, ca sa nu se spuna, cumva-candva, ca el stiuse - dar tacuse. (...)
Atata vreme cat cei care nu au facut (sau: nu mai fac) compromisuri se vor multumi doar cu atat, cu „cartea mea“, cu doar acea virtute romaneasca potrivit careia „om bun este acela care nu face rau“, nimic bun nu se va face. Lauda celor care, in aceste timpuri scoase din tatani, reusesc „sa nu faca rau“ acestia sunt „oameni-buni“ si atat; nu scriitori, nu intelectuali. Pentru ca scriitor nu este acela care doar scrie; nici intelectual acela care doar stie. Ci acela care spune, scriind, ceea ce stie-si-nu-tace. Altfel, se face complice al raului. (1984)
