Paul Goma: un „caz“ incitant la culme al literelor romane. Un „caz“ depasind pe cele din interbelic ale unor Panait Istrati sau Mihail Sebastian, deoarece s-a schimbat dramatic contextul, contemporanul nostru fiind expresia unor imprejurari ale istoriei ce transcend in asa grad orice miza individuala, incat angajeaza intr-un fel sau altul constiinta fiecaruia dintre noi…
„Punerea in paranteza“ a lui Goma prin obstacole produse tiparirii si difuzarii creatiilor d-sale s-a impletit cu un proces de calomniere menit a-l „stropi cu vitriol“, a-i desfigura chipul…
O manie de vates neinteles constituie esenta acestei personalitati care abia daca n-ar fi starnit valul de idiosincrazii, rejectari, furii ce-l cunoastem ar fi fost suspecta de inautenticitate. Indeobste preferam a evita prognozele, insa ne ingaduim o exceptie: nu va intarzia prea mult momentul in care Goma, cum bine s-a remarcat, un Soljenitin roman, va deveni, la o scara de larga aprobare, una din figurile centrale ale literelor noastre si deopotriva ale vietii noastre publice din ultimele trei sferturi de veac ce aproape ii acopera traiectul biografic…
Cu cat minimalizarile, aversiunile, insultele s-au acumulat (pe linia, de altminteri, a zvonurilor imunde lansate de Securitatea care s-a vazut incapabila a-l dobori), cu atat dreptatea de fond a exilatului de la Paris a devenit mai convingatoare. Tratamentul de care a avut parte abia ca a scos in relief latura buna a lucrurilor, i-a stimulat pe cei de buna-credinta sa reflecteze si sa ajunga, speram, la concluziile cuvenite… Goma se cade a fi socotit atat drept unul din scriitorii nostri de seama, cat si drept un reper moral de prim ordin
