Valsul de adio

Primul roman al lui Milan Kundera publicat dupa stabilirea in Franta, in 1975, este o scriere la fel de „muzicala" pe cat o indica titlul si pe cat cititorul, familiarizat deja cu lucrarile marelui scriitor de origine ceha, se asteapta sa fie. Personajul principal spune „adio" atat tarii sale, careia ii sunt consacrate, de fapt, toate gandurile lui, cat si iluziilor sale politice din tinerete. Si, in ciuda gratiei si muzicalitatii sale,
din romanul lui Kundera emana intreaga amaraciune, tristete si luciditate a cuiva care stie ca „la intervale rare istoria supune umanitatea la incercari" si ca „acelor incercari nimeni nu le rezista". Una dintre aceste incercari este utopia distrugatoare care i-a bantuit tara. Iubiri frivole, ura, delatiune, vinovatie, raspundere, intrebari si raspunsuri pasionante privitoare la conditia umana si la „ismele" pe care, din cand in cand, criminal, umanitatea le imbratiseaza se impletesc in aceasta carte, una dintre cele mai dense epic si ideatic ale celebrului romancier.
Cititorul roman are prilejul sa intre intr-o lume in chip straniu cunoscuta, desi aproape uitata, pe care, lipsita de vehementa si incrancenare, ironia stralucitului romancier o transforma intr-una palpitanta, debordand de viata, idei si tandrete.