Considerat de multi cel mai bun roman al lui Dostoievski, o capodopera a literaturii ruse si universale datorita complexitatii si ariei tematice extrem de largi pe care o acopera, Fratii Karamazov vorbeste despre iubire si ura, onoare si tradare, adevar si minciuna, trairi ce se afla intr-un permanent conflict in sufletul omului. Toate sentimentele umane sunt atent analizate cu un stralucit simt al observatiei psihologice. Intregul univers al romanului graviteaza in jurul destinelor fundamental deosebite a trei personaje care reprezinta fatete diferite ale sufletului uman: Aliosa, Dmitri si Ivan. Toti fratii sunt in conflict cu tatal lor, Feodor Pavlovici Karamazov, si au fiecare o predispozitie patologica pentru patima. Fresca a Rusiei secolului al XIX-lea, Fratii Karamazov este un roman care niciodata nu va fi depasit de timp, o gravura a sufletului omenesc.
Dostoievski picteaza ca Rembrandt, iar portretele sale sunt atat de puternice din punct de vedere artistic si, de cele mai multe ori, atat de perfecte, incat, chiar daca le-ar lipsi profunzimea de gandire care se afla in spatele si in jurul lor, cred ca Dostoievski tot ar ramane cel mai mare romancier. Andrй Gide.