TRISTETEA TANCURILOR.

ristetea tancurilor este o poveste de dragoste. Tancurile din acest roman nu vor trage niciun obuz, nu vor participa la nicio batalie. Mai mult chiar, aceste tancuri imaginare sunt vechi, ruginite, scartaie din incheieturi, se tarasc jalnic prin noroi. In schimb, uruitul lor si zanganitul senilelor sunt infricosatoare. Ele ne vor insoti pe parcursul povestirii, amintindu-ne ca dragostea este o intreprindere complicata, adesea primejdioasa si intotdeauna riscanta, pentru care noi nu suntem pregatiti.

O idila intre doi tineri, aflati la trecerea peste pragul copilariei, infloreste intr-unul din cartierele asa-zise "romantice" ale Bucurestiului, prin anii '60. Cartierul este descris in mod partinitor; autorul are nostalgii care orbesc realitatea adeseori urata a vremurilor, scotand in evidenta farmecul cladirilor interbelice, parfumul teilor ce brazdeaza artera principala, umorul, bucuria si tristetea oamenilor, pitorescul micilor comercianti ambulanti. Imaginile se imbina parca spre a crea un fundal idilic, pe care tineretea si sperantele se desfasoara intr-o perfecta ambianta. Vise!

Viata isi urmeaza cursul. Au loc despartiri, lacrimi si dezamagiri. Frustrarile proprii regimului politic totalitar nu intarzie. Adaptarea in scopul supravietuirii urmeaza, dar, odata cu ea, calitatea vietii devine mai cenusie. Unii se supun, altii decid sa se rupa de tara si sa-si riste norocul, undeva, dincolo... Se produce ruptura. Apoi, fiecare isi urmeaza soarta. Cei ramasi vor trece prin crize de tot felul. Le va fi frig, foame, vor naviga printre daramaturile unui cutremur devastator si vor imbatrani prea devreme. Vor gasi un refugiu in sex. Un sex lipsit de dragoste, un inlocuitor al acesteia, o fericire virtuala de cateva minute.