„Stiinta voioasa este rodul experientei launtrice a celui ce a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a indurat povara indelungata, strivitoare si a reusit sa afle in sine, intr-un sfarsit, speranta insanatosirii. E drept ca nu e foarte clar daca se va insanatosi pe deplin sau nu. Dar ce mai conteaza asta cand el reuseste sa ofere o perspectiva cu totul noua asupra iadului, asupra bolii, asupra sumbrei nenorociri, cand se intoarce din aceasta lume a suferintei imbogatit cu nemaiauzite cunostinte? Un astfel de filozof nu mai vrea sa afle adevarul cu orice pret, adevarul pur, despuiat de orice urma de aparenta. Si nu intrucat e schilodit de prea apasatoare incercari, ci pentru ca stie ca acest adevar nu exista – dimpotriva, e un adevar clar, distinct si sterp. Daca cel ars la foc de lemn verde nu s-a transformat inca in scrum, cunoasterea sa a dobandit un alt fel de profunzime, una vesela. El stie acum sa desluseasca jocul voios al formelor apolinice ale naturii pe fundalul adancului ei dionisiac, si nu mai vrea sa sfasie grabit, neghiob, valul de forme care-i ascunde taina. Noi cei noi, fara de nume, greu de inteles, noi prea devreme nascutii unui viitor inca nedovedit avem nevoie, pentru un tel nou, si de un mijloc nou, anume de o sanatate noua, mai viguroasa, mai sireata, mai rezistenta, mai indrazneata, mai vesela decat au fost toate sanatatile pana acum.“ - Friedrich Nietzsche
