Numerosii comentatori ai operei lui Kierkegaard sustin ca acesta nu ar fi un filosof in adevaratul sens al cuvantului. Stilul de gandire si preocuparile lui se deosebesc fundamental de metodele utilizate si obiectivele propuse de filosofii dinaintea lui. Felul in care Kierkegaard isi prezinta ideile se deosebeste de cel al lui Descartes, Spinoza, chiar si de al lui Locke si Berkley. Subiectele care au fost centrul atentiei in secolul al XVII-lea si al XVIII-lea nu se numarau printre subiectele care il interesau pe el. Pentru a vedea insa cum se diferentia el de ceilalti filosofi si in ce consta noutatea pe care o aduce, trebuie sa aruncam o privire asupra contextului filosofic in care se incadreaza aparitia lui.
Vom vorbi, in cele ce urmeaza, despre doi mari filosofi la care Kierkegaard se raporteaza totusi, in ceea ce priveste morala si religia.
Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea Immanuel Kant (1724-1804) dezvolta o doctrina cu care doreste sa acopere lipsurile empirismului si rationalismului. El cauta o baza mai solida pentru doctrina sa, plecand de la critica si analiza puterii de cunoastere umane. Atitudinea sa filosofica se va numi criticism iar prin ea, Kant cauta sa stabileasca limitele si valabilitatea constiintei. El ne arata ca omul are posibilitatea de a avea cunostinte apriorice, independente de orice experienta si acest lucru isi are originea in natura puterii de cunoastere umane, caci omul dispune de anumite tipare in care lucrurile lumii externe dar si a lumii noastre interioare trebuie sa ,,intre’’ pentru a putea fi cunoscute. Formele spatiului si timpului fac ca toate perceptiile date in simturile noastre interne si externe, pe care Kant le numeste intuitie, sa ne apara ca avand locul lor in spatiu si ca depanandu-se in timp. Pe langa aceste forme apriorice ale intuitiei (spatiul si timpul), spiritul mai poseda si alte forme apriorice ale intelectului, numite categorii. Prin categorii omul face ordine in haosul datelor intuitiei strangandu-le in notiuni. Categoriile si formele intuitiei sunt conditiile oricarei cunoasteri. In acelasi timp cunoasterea este posibila deoarece exista o lume inconjuratoare pe care o cunoastem prin aceste forme.
