Sophie Beckett nu a visat niciodata ca va putea sa se strecoare la faimosul bal mascat organizat de Lady Bridgerton – sau ca „Fat-Frumos“ va fi acolo, asteptand-o pe ea!
Desi fiica de conte, Sophie nu a fost niciodata recunoscuta, asa ca, dupa moartea contelui, odioasa ei mama vitrega a transformat-o in servitoare personala, rol in care a chinuit-o ani la rand. Insa acum, cand a reusit, ca o adevarata Cenusareasa, sa participe la bal, Sophie se simte ca o adevarata printesa dansand in bratele puternice ale chipesului Benedict Bridgerton. Insa, vai!, basmul trebuie sa ia sfarsit atunci cand orologiul bate miezul noptii, iar ea trebuie sa se intoarca la viata plina de vicisitudini pe care o traieste.
Inca din acea noapte magica, viziunea radioasa in rochie argintie l-a facut pe Benedict orb la farmecele oricarei tinere care incearca sa-i atraga atentia – cu exceptia stranie a unei servitoare, a carei frumusete i se pare ciudat de familiara, pe care o salveaza dintr-o situatie teribil de neplacuta. Desi si-a jurat cu ani in urma sa o gaseasca pe atragatoarea necunoscuta care i-a furat inima la bal, Benedict descopera ca, pentru prima data, o doreste cu disperare pe aceasta tanara servitoare. Dar daca ii va oferi inima, oare Benedict isi va sacrifica astfel singura sansa la o iubire ca-n povesti?