Cartea de fata reprezinta pentru mine nu numai un demers stiintific, ci si unul afectiv. In mai 1977, publicasem, in revista Viata studenteasca, articolul Cum vorbim in sedinte (repede preluat si de Echinox, o luna mai tarziu, ambele reviste fiind renumite pentru spiritul lor de fronda fata de regimul comunist). Nu stiam atunci de existenta conceptului „limbii de lemn“, a carei manifestare o sesizasem mai ales in limbajul activistilor de partid. Cred ca acel articol a fost primul din spatiul cultural romanesc, care a atras atentia asupra fenomenului lingvistic ca atare. Cel dintai studiu despre „limba romana de lemn“ a fost scris in 1991, de Tatiana Slama-Cazacu. La un interval de 32 de ani (octombrie 2009), am avut sansa organizarii unui simpozion national, cu participare internationala, dedicat limbii de lemn in presa – ieri si azi. Au participat la acest simpozion unii dintre cei mai importanti lingvisti romani ai momentului (D. Irimia, Tatiana Slama-Cazacu, Rodica Zafiu, Ioana Vintila-Radulescu, Adriana Stoichitoiu-Ichim, Nicolae Felecan, Ionel Funeriu), scriitori si jurnalisti cunoscuti (Lavinia Betea, Nicolae Melinescu, Doina Rusti, Gabriela Rusu-Pasarin, Mariana Cernicova, Dan Alexandrescu), critici si istorici literari (Mihaela Albu, Mircea Popa, Ilie Rad), cadre didactice sau cercetatori (Daiana si Oliviu Felecan, Doina Rad, Nicoleta Mihai), precum si profesorul spaniol Luis Veres. Lucrarilor semnate de acesti autori li se adauga ancheta realizata de Consiliul National al Audiovizualului, cu tema De la limba de lemn la limba de prompter, la care au raspuns nume importante ale sferei publice romanesti (Ioana Avadani, Ana Blandiana, Daniela Zeca-Buzura, Marina Constantinescu, Mircea Diaconu, Serban Iliescu, Dan Horia Mazilu, Dan C. Mihailescu, Ioan Panzaru, Andrei Plesu, Valeria Gutu Romalo, Romulus Rusan, Marius Sala, Constantin Balaceanu Stolnici, Cristian Tabara si Rodica Zafiu).
