Dupa infrangerea Germaniei in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Europa era in ruine. Milioane de refugiati invadasera continentul. Alimentele si combustibilul se gaseau cu greu. Marea Britanie era falimentara, iar Germania fusese redusa la o gramada de moloz. In iulie 1945, Harry Truman, Winston Churchill si Iosif Stalin s-au intalnit intr-o suburbie linistita a Berlinului, pentru a negocia o pace de durata: o pace care ar fi pus punct final conflagratiei incepute in 1914, o pace sub auspiciile careia Europa ar fi putut fi reconstruita. Istoricul Michael Neiberg readuce agitata Conferinta de la Potsdam in atentie, descriind cu talent personalitatile delegatilor: Truman, incercand sa scape de umbra lui Franklin Roosevelt, care murise cu doar cateva luni inainte; Churchill, bombastic si parand a fi pierdut legatura cu realitatea; Stalin, siret si meticulos. In prima saptamana, negocierile au decurs lin. Dar cand delegatii au luat o pauza, din cauza alegerilor din Marea Britanie, Churchill a fost inlocuit – atat ca prim-ministru, cat si ca reprezentant britanic la conferinta – de catre Clement Attlee, descris de Churchill cu dispret drept „o oaie in piele de oaie“. Dinamica de putere a conferintei fiind astfel schimbata, Stalin a profitat de pozitia sa forte si a cerut controlul asupra Europei de Est ca recompensa pentru suferintele indurate de poporul si armata sovietica. Rezolutiile finale ale Conferintei de la Potsdam, mai ales divizarea Germaniei si dominatia sovietica a Poloniei, au reflectat echilibrul geopolitic precar dintre Est si Vest, care avea sa domine secolul XX.
