Instalarea fricii

La usa unei tinere femei care isi creste singura copilul suna doi barbati: „Am venit sa instalam frica“. In fundal se profileaza statul ca masinarie prin care noua paradigma a „culturii fricii“ genereaza siguranta cetatenilor. Frica universala a copilului (Scufita Rosie si lupul), cea ancestrala (canibalismul), cele individuale si familiale (boala, rapirea) isi dau mana cu fricile colective actuale (terorismul, pandemiile), peste toate tronand frica de ziua de azi si de ziua de maine. Ce nu stiu insa instalatorii veniti sa-si faca datoria este ca, in clipa in care femeia aparent neajutorata le-a deschis usa iar ei au trecut pragul, si-au semnat sentinta: ironie feroce a sortii, vanatorul devine prada, calaul – victima. Constructia romanului este, in cvasitotalitate, sub forma de dialog, procedeu care creeaza un suspans continuu si face lectura usoara si captivanta, iar povestea se sprijina, conform „marcii Rui Zink“, pe ironie si paradoxuri, infratind parca autorul, naratorul si cititorul in recunoasterea unor adevaruri tulburatoare.