In arsita dragostei. Poeme si confesiuni despre Mircea Eliade

Pentru un european, India e o alta planeta. Este primul lucru pe care trebuie sa-1 intelegi daca tii sa aplici logica si judecata sanatoasa de acasa acestei povesti de dragoste care a traversat aproape un secol, doua tari si doua literaturi - Eliade si Mai-treyi. Ori de cate ori am fost invitata sa vorbesc despre „afacerea Maitreyi", am tinut sa precizez detaliul cel mai frapant al profilului ei vazut dinspre spatiul bengalez, spre deosebire de acela care se ofera, intr-o lumina roz, ochiului romanesc: si a-nume sentimentul pe care bengalezul obisnuit din Calcutta il incearca in legatura cu Eliade - ei vede in gestul acestuia de a fi povestit intr-un roman o aventura de tinerete, care implica seducerea unei fete de familie buna, cel putin o indecenta, daca nu o calomnie. Pentru mine a fost ca si cum m-as fi mutat un pic la dreapta ca sa vad o persoana din alt unghi si desi din profilul vazut dinspre Romania nasul parea mic si cochet, chiar frumos, dinspre Calcutta profilul ridica in vant ditamai nasoiul de Cyrano. Eliade este urat de bengalezi. E lucrul cel mai saritor in ochi din aceasta istorie, nasul ei mare; dupa asta, dupa socul initial (pentru ca tot romanul se astepta sa fie intampinat la poarta Calcuttei cu flori, pentru simplul fapt ca e roman, „de-al lui Eliade") lucrurile devin mai simple. Daca te obisnuiesti cu nasul la inaintare, poti incepe sa Incerci sa dezbati problema. Daca mai si intelegi rostul acestui nas mare si nu te iei in sabii cu faptul ca el nu numai ca apare ca nasoi, ci chiar este un nasoi de toata frumusetea, esti pe drumul cel bun.