Cand oamenii de stiinta din secolul XX au demonstrat fara tagada ca nici Luna, nici Marte si nici vreo alta planeta din sistemul solar nu sunt locuite, si nu sunt semne ca in univers ar exista vreo urma de civilizatie, astrele si-au mai pierdut din stralucire. De fapt, din mirajul pe care l-au creat inca din Antichitate, de cand, si infricosati, si nerabdatori, oamenii isi cauta semeni in infinitul interstelar. Iar aceasta contradictorie speranta nu s-a manifestat niciodata mai intens ca in imaginarul sfarsitului de secol XIX. A investiga si a descrie lumile din ceruri si pe locuitorii lor cu infatisari ciudate si totusi umane nu mai era doar ocupatia astronomilor, ci si a unor scriitori cu un bun renume printre multii, foarte multii cititori ai epocii.
Lucian Boia a cercetat cu minutie produsele acestei febre a „celorlalti“ publicate in nenumarate lucrari de popularizare a stiintei, romane si reviste. Mai mult, si-a completat incursiunea in imaginarul cosmic cu un splendid material iconografic infatisand martieni de toate felurile, seleniti zburatori, peisaje venusiene, canalele de pe Marte, precum si scenele apocaliptice ale unei imaginare invazii extraterestre. Astfel, cu umor si eruditie, a construit o fermecatoare istorie intelectuala a ideii de pluralitate a lumilor.
„Tot cautand ce nu e de gasit, am reusit chiar mai bine decat daca am fi gasit ceva. Miile de lumi si de fiinte inventate din toate piesele prin jocul imaginatiei umane nu sunt cu nimic mai prejos, in ce priveste bogatia si varietatea lor, decat lumile si fiintele adevarate. Am creat galaxii imaginare care participa la viata noastra. Ireale? Sa nu ne grabim cu o asemenea afirmatie. Nimic nu e mai real, mai durabil, mai determinant decat imaginarul, vis colectiv al umanitati.“ - Lucian Boia
Cand oamenii de stiinta din secolul XX au demonstrat fara tagada ca nici Luna, nici Marte si nici vreo alta planeta din sistemul solar nu sunt locuite, si nu sunt semne ca in univers ar exista vreo urma de civilizatie, astrele si-au mai pierdut din stralucire. De fapt, din mirajul pe care l-au creat inca din Antichitate, de cand, si infricosati, si nerabdatori, oamenii isi cauta semeni in infinitul interstelar. Iar aceasta contradictorie speranta nu s-a manifestat niciodata mai intens ca in imaginarul sfarsitului de secol XIX. A investiga si a descrie lumile din ceruri si pe locuitorii lor cu infatisari ciudate si totusi umane nu mai era doar ocupatia astronomilor, ci si a unor scriitori cu un bun renume printre multii, foarte multii cititori ai epocii.
Lucian Boia a cercetat cu minutie produsele acestei febre a „celorlalti“ publicate in nenumarate lucrari de popularizare a stiintei, romane si reviste. Mai mult, si-a completat incursiunea in imaginarul cosmic cu un splendid material iconografic infatisand martieni de toate felurile, seleniti zburatori, peisaje venusiene, canalele de pe Marte, precum si scenele apocaliptice ale unei imaginare invazii extraterestre. Astfel, cu umor si eruditie, a construit o fermecatoare istorie intelectuala a ideii de pluralitate a lumilor.
„Tot cautand ce nu e de gasit, am reusit chiar mai bine decat daca am fi gasit ceva. Miile de lumi si de fiinte inventate din toate piesele prin jocul imaginatiei umane nu sunt cu nimic mai prejos, in ce priveste bogatia si varietatea lor, decat lumile si fiintele adevarate. Am creat galaxii imaginare care participa la viata noastra. Ireale? Sa nu ne grabim cu o asemenea afirmatie. Nimic nu e mai real, mai durabil, mai determinant decat imaginarul, vis colectiv al umanitati.“ - Lucian Boia
Cand oamenii de stiinta din secolul XX au demonstrat fara tagada ca nici Luna, nici Marte si nici vreo alta planeta din sistemul solar nu sunt locuite, si nu sunt semne ca in univers ar exista vreo urma de civilizatie, astrele si-au mai pierdut din stralucire. De fapt, din mirajul pe care l-au creat inca din Antichitate, de cand, si infricosati, si nerabdatori, oamenii isi cauta semeni in infinitu
