Extras din prefata (scrisa de Marianne Williamson):
"Este nevoie de foarte multe eforturi emotionale pentru a invata sa iti deschizi din nou inima dupa ce experientele vietii au determinat-o sa se inchida. Mecanismele de protectie pe care initial le credeam temporare s-au fixat si s-au transformat in decursul anilor in veritabile ziduri de autoaparare in spatele carora tanjim dupa frumusetea, puritatea si libertatea iubirii!
Nu ne aducem aminte ce am pierdut decat atunci cand citim sonetele lui Shakespeare sau poemele lui Elizabeth Barrett Browning adresate iubitului ei Robert. Nu ne reamintim de miracolul pe care il dorim in viata noastra decat atunci cand ne ascultam muzica favorita noaptea tarziu, ocazie cu care inima noastra se deschide si aspira cu ardoare catre ceea ce isi doreste cel mai mult pe lume. Si atunci sufletul nostru este purtat pe aripile fericirii.
Aceasta aspiratie este sinonima cu o rugaciune, cu dorinta noastra de a primi exact acea intelepciune pe care o exprima David Deida, unul din noii samani romantici ai epocii noastre. Deida este simultan indraznet si revoltator, iar uneori depaseste toate limitele. Stie sa tipe, dar si sa sopteasca, sa te scuture, dar si sa te mangaie. Focul pe care il manifesta te poate arde sau te poate ilumina, in functie de felul in care stii sa il folosesti. Cine este capabil sa primeasca insa darul sau arzator isi va da cu siguranta seama de acest lucru. El va intui ce parti ale fiintei tale au cu adevarat nevoie de mesajul sau si aspira cu ardoare sa accepte acest mesaj. Mintea si inima lui Deida poarta acelasi mesaj profund care ne poate strapunge carapacea emotionala sub care ne ascundem si poate sa ne faca sa acceptam ideea ca noi putem invata cum sa iubim pentru a ne elibera mai intai de mecanismele durerii care ne-au afectat atat de mult pana acum, transformandu-ne calatoria vietii intr-un chin.
Calatoria catre inima lui Dumnezeu reprezinta intotdeauna cheia eliberarii, indiferent de sursa durerii noastre. Chiar daca acceptam aceasta idee, transpunerea ei in practica nu se dovedeste insa la fel de usoara atunci cand inima noastra este coplesita de durere, cand telefonul nu suna atunci cand am dori noi, cand o promisiune este incalcata sau cand sperantele noastre sunt calcate in picioare. Personal, ma simt ceva mai aproape de propria mea capacitate de a iubi de cand l-am ascultat pe Deida si de cand am citit aceasta carte. Inima mea a ajuns sa se simta astfel mai libera. Speranta mea este ca la fel ti se va intampla si tie!
Apoi asculta-l impreuna cu mine pe acest vrajitor al iubirii romantice, caci el ne vorbeste tuturor despre o promisiune pe care am uitat-o de mult timp. El ne vorbeste despre adevarul si despre iubirea care suntem noi."