23 Octombrie 2017
Originile lui Gustave Flaubert au influențat profund creația scriitorului. Fiind născut într-o familie normandă de chirurgi, acesta și-a dezvoltat un stil aparte de exprimaree, despre care mai târziu s-a spus – „ține pana în mână ca alții scalpelul”.
Gustave Flaubert a devenit astfel un expert în analiza propriilor personaje și istorii, astfel încât cititorii sunt aruncați exact în mijlocul evenimentelor. S-a evidențiat printr-o îndelungată perfecționare a operelor sale – se cunoaște că putea petrece peste zece ore din zi la masa de scris.
Bibliografia scriitorului este departe de a luci la fel de intens ca lucrările sale, majoritatea vieții Gustave Flaubert petrecând-o la Croisset, cu excepția unor scurte escapade, greu de definit ca și călătorii propriu-zise.
Viața sa personală nu a fost excesiv de deschisă publicului larg, strecurându-se totuși în anumite nuanțe ale primelor sale lucrări. Elementele autobiografice și tenta romantică a primelor sale creații au fost premiza marii sale capodopere - Doamna Bovary.
Cartea o are în centrul acțiunii pe Emma, o tânără crescută în condiții severe (la școala de maici), dar sub influența romanelor citite pe ascuns - care ajunge soția lui Charles Bovary, medic în sat, văduv de ceva timp.
Fericită la început cu noua sa viață, Emma se plictisește destul de rapid și de căsnicie, și de Charles. Setea pentru o viață palpitantă, ca în romanele care i-au încălzit sufletul în frageda tinerețe, contrastând puternic cu educația primită în școala de maici, o frământă pe tânără.
Imboldul pe care i-l dă singurul eveniment incitant care se arată la orizont, și anume balul de la Vaubyessard, o dezechilibrează profund pe Emma. Viața de până atunci pare și mai cenușie, și mai sumbră. Se îmbolnăvește, iar soțul său hotărăște să se mute. Emma naște o fetiță, evenimentul acesta însă nu schimbă atitudinea tinerei femei față de lume. Acest lucru se întâmplă abia când Emma se atașează de Leon, primul său amant și primul pas spre pierzanie.
„Dar dacă ar exista undeva o fiinţă puternică şi frumoasă, un temperament curajos, exaltat şi rafinat în acelaşi timp, un suflet de poet cu chip angelic, liră cu strune de bronz care să ridice la cer epitalamuri elegiace, de ce, dintr-o întâmplare, n-ar întâlni-o chiar ea? Oh! Cât era de imposibil! De altfel nimic nu merita chinul căutării; totul era minciună! Fiecare zâmbet ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, orice plăcere avea dezgustul ei şi cele mai dulci săruturi nu lăsau pe buze decât o neîmplinită poftă a unei voluptăţi mai mari. ”
Treptat, autorul dezvăluie modul în care inima schimbătoare a Emmei caută rostul existenței în pasiuni care i-au fost permanent refuzate. Lipsită de o viață conjugală suficient de interesantă, tânăra se aventurează dincolo de limitele decenței, în căutarea fericirii.
„Credea că dragostea trebuie să izbucnească deodată, cu trăsnete și fulgere, ca un uragan ceresc care se abate asupra vieții, o zdruncinătură din temelii, smulge tot ce-i voință ca pe niște frunze și duce în prăpastie inima întreagă.”
Bulversantă și schimbătoare, Emma Bovary este un personaj greu de înțeles și chiar mai greu de caracterizat. Deși cititorii sunt tentați să o privească prin prisma legilor moralei, similare celor care au tot hărțuit-o și pe Emma, Gustave Flaubert ne inițiază subtil în drama inimii sale, inimă care și-a dorit un singur lucru – împlinirea viselor.
Căutările permanente ale iubirii perfecte o trec pe Emma din brațele lui Leon în cele ale lui Rodolphe, scandalizând și mai mult cititorii, totodată creionând atât de trist viața conjugală a tinerei femei, încât îi motivează oarecum pornirile.
Modul în care ni se dezvăluie celelalte personaje, inclusiv amanții Emmei, subliniază și mai mult cât de pustii sunt de fapt interacțiunile umane și sentimentele pe care le naște pasiunea. Efemeritatea dorinței construiește legături mult prea sensibile la presiune. În timpurile grele Emma nu găsește suportul necesar și pierde și puținul pe care credea că îl are, lunecând pe cărarea degradării, morale și fizice.
„Discursurile exagerate ascund sentimente mediocre; aşa cum preaplinul sufletului se revarsă uneori în metaforele cele mai sterile, pentru că nimeni, niciodată, nu poate exprima măsura exactă a nevoilor, nici a părerilor, nici a durerilor, iar cuvântul omenesc nu este decât un ceaun dogit în care batem ritmuri după care să joace ursul, când de fapt ne-am dori să înduioşăm stelele. ”
Ceea ce râmâne în conștiința cititorilor, deși greu de observat din start, este simpatia față de eroină – sentiment care nu coincide cu vocea rațiunii, care o condamnă pentru adulter și nu doar (pentru simțul slab al maternității, pentru firea schimbătoare, pentru disprețul față de uzual).
Anume lupta acestor sentimente, a vocii rațiunii care repetă robotic legile moralei cu simpatia inconștientă, născută din compasiune și înțelegerea tacită a motivelor Emmei bulversează cititorul și îl împige spre meditație.
Emma este dificil de definit anume din cauza faptului că nimeni nu are dreptul de a o judeca, de fapt. Cu toții avem propriile vise și dorințe, strânse din firimituri similare de aspirații, cu toții trăim sub presiunea moralei și a părerii celor din jur. Toți greșim, într-o măsură sau alta, toți ne dorim o viață de vis.
Puțini sunt cei care acționează permanent corect, iar până la urmă, ce au astfel de oameni de câștigat pentru ei înșiși? Nu în ochii delor din jur și nu în judecata lumii, ce au persoanele „corecte” din felul lor de a trăi?
Finalul tragic al istoriei pare a fi moralizator, demonstrând decăderea eroinei principale, cu toate acestea el nu face mai mult decât să șteargă o parte din vina Emmei – atâta suferință, cât să fi meritat cu adevărat sărmana femeie?
„Dintre toate nenorocirile care se pot prăvăli asupra unei iubiri, a cere bani e lucrul cel mai rece şi mai pustiitor. ”
Romanul dă peste cap și impune o analiză de fiecare dată diferită. Cititorul este impus sa proiecteze propria înțelegere asupra eroinei și să-i „hotărască” soarta. Finalul cărții dă un motiv în plus pentru analiza evenimentelor și fiecare îl va resimți diferit, în măsura în care a cedat vocii moralizatoare sau impulsurilor hedoniste din propriul suflet.
Un roman de dragoste de excepție, Doamna Bovary reprezintă o lectură care se merită, cel puțin pentru stilul unic al autorului și pentru personajele sclipitoare.