Acest dictionar le ofera cititorilor posibilitatea de a avea acces, folosind o singura sursa, la definitiile unui numar mare de termeni utilizati in informatica si in studiul sistemelor informatice. Definind circa doua mii de termeni, lucrarea clarifica intr-o maniera simpla si accesibila sensul unor cuvinte si expresii incluse in vocabularul de baza al informaticii.
Dictionarul a fost elaborat astfel incat sa poata fi consultat de utilizatori cu diverse niveluri de pregatire in domeniul calculatoarelor, de la incepatori la specialisti. Un numar important de termeni se re-fera la utilizarea calculatoarelor in activitatea de predare-invatare-evaluare in educatie (e-Learning). Acestia sunt definiti in extenso, oferindu-le profesorilor un util material didactic. De asemenea, sunt prezentate pe scurt biografiile unor personalitati din domeniul stiintific (programatori, matematicieni, ingineri) care au adus contributii decisive la dezvoltarea informaticii si a sistemelor informatice. In sfarsit, lucrarea include prezentari ale unor aplicatii populare, atat proprietare, cat si open source, precum si ale unor site-uri care ofera diverse resurse, software si servicii folosite adesea si in educatie. Dictionarul le poate fi util celor care activeaza in domeniul educational, atat in invatamantul preuniversitar (gimnazial si liceal, la toate filierele, profilurile si specializarile), cat si in cel universitar.