Volumul reuneste emisiunile radiofonice ale Amitei Bhose de la Radiodifuziunea Romana, din cadrul rubricii „Raspundem ascultatorilor“, in anii 1990-1991. Realizator: Emil Burlacu. Temele abordate in cadrul rubricii se refera cu precadere, la mitologie, religie, filosofie, istorie, literatura, folclor. In anii aceia postrevolutionari, cand internetul nu exista, vocea Amitei Bhose patrundea direct in sufletele romanilor, aducandu-le India aproape.
Intr-un limbaj accesibil, Amita Bhose facea ca orice ascultator sa poata inchide ochii si sa calatoreasca impreuna cu domnia-sa pe strazile Calcuttei natale sau pe campiile Bengalului, la sarbatorile prilejuite cu ocazia Zilei zeitei Durga, a zeitei intelepciunii si artei, Sarasvati. Ascultatorul il cunostea apoi pe cel mai mare yoghin al Indiei – Ramakrishna Paramhamsa sau pe Swami Vivekananda, afla semnificatiile termenilor„dharma” si se lamurea ce inseamna atat de invocata „karma“. Descoperea ca Eminescu si Tagore au gandit aproape la fel desi nu s-au intalnit niciodata, cucerea lumea impreuna cu Buddha, printul din neamul Sakya. Privea si el norii de pe cer si asculta istoria lui Kalidasa si a nemuritorului sau poem Norul mesager. Copilarea o data cu Krsna si traia cea mai frumoasa poveste de dragoste indiana – dintre Radha si Krsna. Descoperea avatarii zeului Visnu dar si cum a patruns spiritul crestin in spiritualitatea indiana. Vizita lui Tagore in Romania era, clar un eveniment al sfertului de secol XX dar si prezentul se manifesta neasteptat si violent – asasinarea lui Ragiv Gandhi. Eposul indian Mahabharata, cu cunoscutul sau poem filosofic Bhagavad-gita, tradus cu maiestrie de Sergiu Al-George nu avea cum sa lipseasca din evocarile domniei sale. Iar dincolo de toate aceste teme era timbrul vocal ce dezvaluia sufletul. Un timbru cald, melodios, al povestitoarei-scriitoare implicate emotional in evocare: „Zilele acestea am fost furata de nostalgie. Amintirile tarii se impleteau in mod firesc cu cele ale copilariei. Ma uitam la cerul senin, tomnatec al Bucurestiului, si ma plimbam, cu gandul, pe campiile Bengalului. Vantul unduia prin lanurile de orez, pline cu spice verzi. Roiuri de albine zumzaiau deasupra lacurilor incarcate cu lotusii albi si rosii. Plantele gingase de ka? impodobite cu flori albe se leganau. Iarba umezita de roua era imprastiata cu flori albe de ?efali, asemanatoare celor de castan. Pasarile cantau in cor. Si eu – intoarsa la varsta bucuriei si a inocentei, fredonam un cantec al toamnei si culegeam flori in poala sariului meu.“
