Cronica vietii care trece

Nu ma impac cu ideea sa scriu; as vrea sa-ti vorbesc, sa te am mereu langa mine, nu sa fie nevoie sa-ti trimit scrisori. Scrisorile sunt semne de despartire semne, cel putin, ale nevoii de a le scrie, ale faptului ca ne aflam departe unul de altul. Sa nu te mire un anume laconism in scrisorile mele. Scrisorile sunt pentru persoanele cu care nu mai avem interes sa vorbim: acelora le scriu cu draga inima. Mamei, de exemplu, nu i-am scris niciodata cu draga inima, tocmai pentru ca tin mult la ea. Vreau sa simti asta, sa stii ca eu simt si gandesc asa in aceasta privinta, ca sa nu ma socotesti sec, rece, indiferent. Nu sunt asa, bebelusul meu micut, pernuta mea roz pentru a prinde de ea sarutari (ce mare prostie!). Iti trimit o mica papusa chinezeasca. (Din scrisoarea lui Fernando Pessoa catre Ophйlia Queiroz datata 23 martie 1920) "Nicicand Fernando Pessoa nu e mai absent din sine, din altii si din lume decat in aceste scrisori catre Ophйlia care au in fundal spectrul orasului Lisabona, atat de viu pe din afara si atat de ireal pe dinlauntru, con?inandu-l si pe Poet, care se preteaza la cel mai serios joc ca si cum ar fi fost un extraterestru fa?a de el insusi. Toti cititorii cunosc, fiindca el nu le-a impus-o, lumea lui de irealitate visata, in care el s-a refugiat de la bun inceput pentru a putea suporta insuportabila realitate careia ii spunem Via?a." (Eduardo Lourenзo)