Un tata aflat in inchisoare pentru ca si-a ucis copiii ii scrie sotiei despre revelatia de a fi primit vizita lor dintr-o alta dimensiune; in adolescenta, un fiu isi paraseste aparent fara motiv familia si ajunge sa traiasca asemenea unui vagabond, dispretuind valorile societatii moderne; in secolul al nouasprezecelea, Sofia Kovalevskaia, matematician si scriitor talentat, se lupta cu efectele succesului asupra relatiei de cuplu.
Eroii celor zece povestiri indura pierderi, socuri, dezamagiri, revelatii neplacute despre propriul caracter si totusi merg mai departe, pentru ca acesta este sensul vietii. Undeva, prin intunericul in care inainteaza, ei simt stralucirea intensa a fericirii, fie ca este vorba despre fericirea trecuta, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care ii asteapta.
Cu o voce narativa unica, Alice Munro se strecoara in labirintul intunecos al sufletului uman, dezvaluind secrete si incordari interioare indescifrabile din exterior.
Colectia Clasici moderni Litera aduna laolalta scriitori moderni ale caror opere au devenit deja repere clasice, dar si autori contemporani a caror valoare literara le prefigureaza statutul de \\\"clasici\\\".
Cele mai importante, mai provocatoare, mai emotionante, mai revolutionare opere din ultimii 125 de ani - carti care vor continua sa fie citite de la o generatie la alta.