„– Langa tine ma simt mai tanar. (Apoi:) Poate ca si sunt. (Iar dupa o clipa:) Dar nu atat ca sa-mi iau dreptul sa ma apropii de tine ! (Si, privindu-i buzele, pe care ea instinctiv le intredeschisese, rosii, lucind.) Cred ca as ameti... Cuvintele acestea o tulburara mult...“ La fel cum te tulbura Anotimpurile lui Radu Tudoran...
Cred ca fiecare dintre noi este insotit de-a lungul vietii de amintirea unei povesti de iubire. Fie ca face parte din experienta noastra, fie ca am intalnit-o in romanul sau in filmul preferat... Anotimpuri este acel gen de roman care te face sa vibrezi. Si sa visezi. Este o poveste de iubire fascinanta. Profunda... si complicata. „Cumva, Anotimpurile seamana cu Anatomia lui Grey. Stiti serialul. Numai ca aici nu intalnim chirurgi de elita, ci aviatori de prima mana. Si ei experimenteaza pana la limita frenezia unei profesii in care erorile se platesc scump. (Cu atat mai mult cu cat actiunea se desfasoara in anii cand, la noi si aiurea, zborul era abia la inceputuri.) Si ei vad moartea cu ochii zi de zi. Si ei iubesc, temandu-se totodata sa iubeasca prea patimas. Protagonista romanului, Manuela, e un fel de Meredith. Ii are la picioare pe cei mai buni dintre cei buni. Dar asta nu-i ocroteste destinul. Dramatic, in fond. O asemenea carte fermecatoare, se-ntelege, nu-i usor de scris dintr-un condei. De altfel, Radu Tudoran a simtit nevoia s-o refaca aproape cu totul. Si a refacut-o (in 1971, dupa o prima editie datand din 1943). Semn ca a crezut in ea, “ noteaza Cosmin Ciotlos in prefata volumului de fata. Anotimpuri... O carte careia ii vei pastra o amintire invaluita in iubire si... zbor. O carte la care vei dori sa te reintorci si a doua, si a treia, si a patra oara. Pentru ca asa este Radu Tudoran. Pentru ca asa scrie Radu Tudoran. Nu „te lasa “ sa-i citesti o carte fara a-ti lasa urme adanci in suflet.
