Uneori, vine ziua cea mai rea din viata ta, dupa care trebuie sa-ti dai seama cum sa mergi mai departe. Pentru Clementine West, asta inseamna sa se ingroape in munca ei de promovare a cartilor, sa gandeasca practic si sa uite toate prostioarele invatate de la matusa ei, cum ar fi sa traiasca din plin si sa tinteasca luna de pe cer. Clementine ar prefera sa ramana retrasa si sa-si tina inima la adapost. Si exact asta a facut in ultimele sase luni.
Dar cand se muta in apartamentul matusii ei decedate si gaseste un barbat stand in bucatarie - un barbat cu ochi blanzi, cu un accent sudist si cu o pasiune pentru tarta de lamaie -, planurile ei bine stabilite se naruie. Pentru ca este genul de barbat de care, altadata, s-ar fi indragostit pana peste cap. Si inca s-ar putea indragosti.
Numai ca el exista in trecut. Cu sapte ani in urma, mai precis. Iar ea traieste, la propriu, cu sapte ani mai tarziu. Matusa ei i-a spus intotdeauna ca apartamentul era o falie in timp, un spatiu in care timpurile se varsa unul intr-altul precum acuarelele. Si mai spunea ca dragostea nu este niciodata o problema de timp, ci de sincronizare. Iar Clementine se teme ca s-ar putea sa fi ajuns cu sapte ani prea tarziu.
