Tudor Pamfile (1883-1921) este un folclorist si prozator roman, originar din zona Galatiului. Dupa ce incepe scoala in satul natal Tepu, isi continua studiile la Tecuci si apoi la Iasi, absolvind scoala Militara, urmata de scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie din Bucuresti. Lucreaza o vreme ca profesor de istorie la Barlad, fondeaza reviste (Ion Creanga, Miron Costin) si colaboreaza constant la numeroase publicatii precum Lumina poporului, Viata literara si artistica, Sezatoarea, Convorbiri literare, Viata romaneasca, Calendarul poporului, Analele Academiei Romane. In 1921 este ales membru corespondent al Academiei Romane.
Printre volumele pe care le-a publicat in timpul vietii se numara: Cimilituri romanesti (1908), Graiul vremurilor. Povesti (1909), Feti-frumosi de-odinioara (1910), Sarbatorile de vara la romani (1910), Firisoare de aur. Povestiri si legende din popor (1911), Cantece de tara (1913), Cromatica poporului roman (1914), Sarbatorile la romani. Sarbatorile de toamna si postul Craciunului (1914), Povestiri populare romanesti (1920).
Constantin Radulescu-Codin (1875-1926) este un folclorist argesean, indragit mai cu seama pentru culegerile de legende si basme. Nascut intr-o familie de tarani, Radulescu-Codin are sansa de a studia la Pitesti si Bucuresti. La 22 de ani ajunge invatator in localitatea Priboieni, ulterior fiind revizor scolar pentru judetul Muscel.
Debuteaza in 1896, atat in volum (Din Muscel. Cantece poporane), cat si in paginile periodicelor, publicand o poezie populara in Convorbiri literare. Mai apoi va semna numeroase articole, studii si texte de factura folclorica in paginile unor reviste precum: Albina, Neamul romanesc literar, Samanatorul, Sezatoarea, Ramuri. Este autorul volumelor Dafii, snoave si povesti (1904), Comorile poporului. Literatura, obiceiuri si credinte (1906), Legende, traditii si amintiri istorice din Oltenia si din Muscel (1910), Povesti si legende din popor (1913), Chira Chiralina. Cantece batranesti (1916), Cojocul lui Saracila (1925), Cal de zmeu, leu paraleu si alte povesti, legende, pilde, snoave din popor (1926).