Jihadismul constituie continua degradare a islamismului politic. In mai putin de un secol (1928–2014, adica de la fondarea Fratiei Musulmane pana la proclamarea Califatului ISIS), jihadistii vor regresa de la formarea omului nou al islamului, prin predica si educatie, la genocid, decapitari live si sute de gropi comune.
Aceasta descompunere ideologica se va produce pe fondul
unor „mutatii genetice“ in cadrul doctrinei islamiste, iar mediul propice acestor alterari mutagene va fi inchisoarea. Sayyid Qutb, Ayman al -Zawahiri,
Abu Musab al -Zarqawi sau Abu Bakr al -Baghdadi isi vor formula si clarifica teoriile jihadiste din ce in ce mai brutale in celulele egiptene, iordaniene sau
in lagarul american de la Camp Bucca.
Totusi, explicatia conform careia jihadismul reprezinta un raspuns proportional in fata detentiei si torturii nu este unul valid.
Osama bin Laden, de pilda, cel mai faimos dintre jihadisti, nu a fost inchis si nu a fost victima „agresiunii Vestului“. Dimpotriva, el a beneficiat de sprijinul Occidentului in razboiul contra URSS. Osama a ales sa-si dedice viata jihadului dintr-o pozitie privilegiata de „print“ care facea parte dintr-o familie de miliardari cu afaceri in Statele Unite si Europa.
Pe de alta parte, o conexiune semnificativa intre momentele de apogeu ale jihadismului si relatia tensionata a islamului cu Vestul este evidenta.
Succesul lui Hassan al-Banna a aparut pe fondul nemultumirii din Egipt si Palestina in raport cu administratia britanica. Apropierea lui Sadat de America a relansat jihadismul egiptean, iar invazia sovietica din Afghanistan a generat marea sinteza jihadista din anii 1990.
O a doua sinteza jihadista a aparut in anii 2000, dupa ce SUA au atacat Irakul. Daca invazia URSS a creat premisele pentru aparitia al Qaeda, cea americana a oferit pretextul pentru coagularea ISIS. Iar acest lucru se intampla pentru ca, intr-un teritoriu musulman macinat de razboi, tabara jihadista are intotdeauna castig de cauza pe termen mediu, dupa ce fortele moderate se epuizeaza in lupta.
