Arhipelagul insomniei

„Densitatea a cartilor lui Antonio Lobo Antunes vine din respectul scrupulos fata de personaje, fata de fiecare detaliu si fata de fiecare cititor. Prin muzica ei, o literatura care poate parea dificila datorita arhitecturii sale complexe dobandeste o simplitate arhetipala. De o veritabila frumusete, in pofida infernului pe care il infatiseaza." (Le Monde)

O mosie prospera, condusa cu mana forte de un patriarh temut de toti, dar neiubit de nimeni, un conac cu ziduri solide, care vor fi macinate insa de singuratate, de minciuna si de teama si se vor prabusi sub povara secretelor nerostite decat in gand: in mijlocul campiilor manoase din Alentejo se desfasoara tragedia extinctiei unei familii.
Vocile care rostesc cronica unei morti previzibile sunt ale barbatilor: barbatii intemeiaza o familie si ei ii duc mai departe numele si puterea. Cele trei generatii care se fac auzite in aceasta carte – un autist, fratele lui (care ii este rival, deoarece bunicul il considera unicul mostenitor al proprietatii), tatal lor, caracter slab si fara vocatie de cap al familiei si stapan al domeniului, care nu se bucura de simpatia tatalui sau si nici de respectul subordonatilor si bunicul, fire dominatoare si despotica, polarizand atentia celorlalti – traiesc insa sub semnul esecului si sunt nevoite sa-l marturiseasca. Iesind din golul si tacerea mortilor, din intunericul fara vise, vocile lor insingurate alterneaza si se inlantuie obsesiv, alcatuind cronica polifonica a unei familii si a tragediilor ce o dezagrega.