Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamt) a fost un poet fabulist roman basarabean.
Este primul din cei patru baieti ai clucerului Dimitrie Donici si ai Elenei, nascuta Lambrino. Si-a inceput in tinerete cariera militara, absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alaturi de fratele sau Petrache. In 1825 este trimis ca sublocotenent in regimentul „Ekaterinburg”, in Sudul Basarabiei. Invocand motive familiale, revine la bastina si activeaza la inceput in Chisinau, apoi la Iasi si Piatra-Neamt
Activitate literara
Debuteaza cu traduceri din Puschin si Kralov, fiind mentionat in 1835 ca traducator in revista moscovita „Teleskop”. In colaborare cu Constantin Negruzzi traduce si publica „Satire si alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Puskin „Tiganii” (scris de poetul rus dupa vizitarea Basarabiei), mai traduce „Torentele si oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de Aleksandr Veltman si alte creatii ale clasicilor literaturii universale. In anii 1840 si 1842 editeaza doua carti de „Fabule” cu opere proprii si traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observatie, criticand in fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste in societatea umana. In creatia sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca si stiuca, Doi ciini s.a.
La Iasi, detine o functie in Epitropia scolilor, apoi - cea de asesor al curtii de apel, activeaza si ca membru al divanului obstesc. Se alatura initiativelor culturale legate de dezvoltarea invatamintului public, a presei periodice, a teatrului national. Intretine legaturi strinse cu aproape toti literatii moldoveni, colaboreaza la „Albina Romaneasca”, „Dacia literara”, „Propasirea” si la alte publicatii periodice. In afara de fabule, a compus poezii si piese de teatru. Creatia lui Donici a fost inalt apreciata de Mihail Kogalniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri si alti contemporani. Insusi Eminescu il situa printre scriitorii care „si-au incuscrit talentul individual cu geniul poporului...”, numindu-l, in poezia „Epigonii” - „Donici, cuib de-ntelepciune”.
A murit la 21 ianuarie 1865 la Iasi, in Principatele Unite.
SURSA Wikipedia, enciclopedia liberă
