In istoria presei si a literaturii romane, revista Aghiuta (1863-1864) reprezinta o floare rara, ce nu poate fi asemanata - din punct de vedere al calitatii, intensitatii si imprevizibilitatii umorului - decat cu Moftul roman, din perioada directoratului lui I.L.Caragiale (1893, 1901).
Depasita prin valoarea artistica a textelor carageliene - desi unele dintre ele isi trag direct sevele din paginile ei - revista lui B.P.Hasdeu ramane inegalabila in ansamblu, intrucat de la primul pana la ultimul rand se simte arderea aceluiasi suflet impetuos si daruit, in timp ce in cadrul Moftului roman e vizibila diferenta de nivel intre materialele diversilor colaboratori.
In plus, implicarea nu numai satirica a revistei Aghiuta in luptele politice ale momentului - care au determinat suprimarea ei - o fac fara egal prin impactul avut asupra publicului.
Spre a nu mai vorbi de faptul ca ea aparea dintr-o data matura in plina epoca de pionierat si-si pastreaza inca, dupa 150 de ani, aproape nestirbit farmecul intepaturilor, calambururilor, pamfletelor, ironiei si a umorului de toate felurile, ce si-au pierdut intrucatva valoarea de atacuri concrete, fiind percepute tot mai mult drept critici ale unor defecte si trasaturi general umane.
E si motivul pentru care o repunem in circulatie, cu convingerea ca lectura ei ofera noi deschideri catre intelegerea personalitatii si a artei lui B.P.Hasdeu.
