Un text de o densitate nebuna, inteligent si distractiv in acelasi timp, in care Marquez se intalneste cu Borges, Kafka cu Goethe si Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller coaster in care nu poti urca fara centura de siguranta si unde nimic nu e ceea ce pare.
Dupa primele doua carti, Biblia pierduta si Testamentul lui Abraham, ambele masive pe dinafara, inepuizabile pe dinauntru, surprinzatoare si unice in literatura noastra actuala – asta doar pentru a-mi reprima tentatia unor afirmatii si mai radicale –, Igor Bergler pare ca face o mica pauza de respiratie si se relaxeaza cu sase povestiri scurte. In mod paradoxal, mai mari pe dinauntru decat pe dinafara, parte recuperate si reconfigurate din vagoanele de span ramase dupa santierul celor doua romane, se aliniaza frumos si se manifesta in consecinta cele mai nastrusnice, mai imprevizibile, mai melancolice sau mai triste si, de ce nu, mai etice categorii de draci.
Dar ce sunt, pana la urma, dracii lui Igor Bergler? Sunt entitati ale infernului, pedepse naprasnice pe care omul trebuie sa le indure din pricina simpla ca raul este complementul obligatoriu al binelui, sunt forte ale disolutiei, pentru ca nu pot suporta maretia creatiei, sau, pur si simplu, sunt natura noastra mai mult sau mai putin constienta, sunt energiile noastre scapate in libertate ori, cine stie, daca nu chiar marea noastra sansa de a patrunde acolo unde binele comun si gestul precaut nu ne acorda nici o sansa? Dar pana la un raspuns convingator, pe care doar cititorul singur si-l poate oferi, un lucru este in afara oricarei discutii: cu aceste sase povestiri surprinzatoare, Igor Bergler, pe langa faptul ca reuseste sa spuna si in flash-uri ceea ce a spus pana acum doar in epopee, aduce si noi specimene de draci in infernul nostru literar, mult imbunatatite fata de alte produse asemanatoare, ceea ce, evident, nu i se va ierta usor. Cum nu i s-a iertat inca nici faptul ca a aparut din senin, fara sa intrebe pe nimeni. - Pavel Susara
Igor Bergler e un scriitor naprasnic! Forta cu care creeaza imagini de neuitat, lejeritatea cu care se plimba prin intreaga istorie a culturii ca prin biblioteca sa personala, un fel de Biblioteca din Alexandria, inteligenta cu care construieste niveluri de semnificatii, ca pe niste veritabile cetati Troia, ingropate una sub cealalta, sunt impresionante. Fiecare noua citire a acestor sase povestiri e inca si mai surprinzatoare decat cea anterioara. In acest sens, este o opera in miscare – una care traieste, lucreaza si evolueaza! O capodopera! - Simona Epuran, Cleveland State University
