30 Noiembrie 2017
Lectura are multe laturi, trezește o întreagă gamă de emoții, în dependență de gen, autor, ori creația literară în sine. În general, fiecare are gusturi proprii în materie de lectură, totuși, există o categorie care va fi meu interesantă (pentru femei, cel puțin) și anume - cărțile de dragoste. Eu obișnuiesc să devorez periodic câte un roman de genul. Astfel, am hotărât să fac cunoștință cu creația autoarei Mary Jo Putney – și anume cartea Compromisul inimii.
Să fiu sinceră, am rămas plăcut impresionată. De obicei, mă aștept de la romanele de dragoste să fie siropoase, complet nerealiste, asemenea unor prăjituri cu mult zahăr, cremă și confetti – știi că probabil nu-ți va face bine, dar o savurezi din plin, promițându-ți că vei fi mai selectivă pe viitor. Cu toate acestea, Compromisul inimii impresionează prin combinația dintre povestea de amor și un stil literar bine studiat, cu o bază de cercetări în spate – autoarea se descurcă perfect cu ilustrarea tablourilor de epocă și împletește maiestuos în dragostea eroilor un fir istoric bine definit.
Subiectul se învârte în jurul lui David Lancaster – erou în lupta de la Waterloo, grav rănit, pe patul de moarte și Lady Jocelyn Kendal – o tânără independentă și puțin nonconformistă (ceea ce l-a și impus pe tatăl ei să lase un testament straniu, care o impune să se căsătorească până la 25 de ani, pentru a intra în posesia moștenirii).
Hotărâtă să obțină inima ducelui de Candover, care, de altfel, se arăta mai degrabă interesat de femeile căsătorite, decât de tinerele aflate la vârsta măritișului, Jocelyn caută o soluție ce nu ar lăsa-o prinsă într-o căsătorie convențională. Refuză să aștepte până va deveni văduva unui bătrân, dar gândul o împinge la un pas impulsiv. Vizitând în spital un vechi prieten, Jocelyn află despre soarta maiorului Lancaster și hotărăște să-l roage să se căsătorească cu ea, în schimbul unei rente pentru sora acestuia, care altfel ar fi rămas singură pe lume.
„Crezând că prietenul său adormise, Richard se înălţă în cârje, dar înainte să plece, David murmură:
— Aş fi ajutat-o chiar şi fără rentă. Îmi place ideea de a fi însurat cu Lady Jocelyn, chiar şi doar pentru câteva zile.
Vocea sa se transformă într-o şoaptă.
— Ceva de aşteptat cu nerăbdare…
Richard părăsi încăperea satisfăcut, recunoscător că Lady Jocelyn aducea puţină bucurie în viaţa lui David, atât cât mai rămăsese din ea. Singura persoană care ar fi putut obiecta faţă de înţelegere era Sally Lancaster, care avea grijă de fratele său aşa cum are grijă o pisică de puii săi. Cel puţin venitul avea să-i dea un motiv de gândire după moartea lui.”
Deși ar putea părea egoistă în urma acestor circumstanțe, Lady Jocelyn este exact opusul unui astfel de personaj. Dorința ei de a o ajuta pe Sally vine din inimă, la fel cum îl ajutase și pe fratele unui angajat, oferindu-i un loc de muncă în ciuda proaspetei infirmități.
Jocelyn este unul dintre cele mai simpatice personaje feminine pe care le-am întâlnit în literatură. Se dovedește a fi tare din fire, puternică, cu coloană vertebrală și limbaj direct, fără a i se știrbi din feminitate sau din puterea de seducție.
Atunci când Sally, indignată să afle despre întreaga istorie, pune la cale o adevărată misiune de salvare a fratelui său, aducându-l în casa cumnatei sale și convingând un chirurg la fel de nonconformist să-l opereze, Jocelyn dovedește o răbdare angelică. Mai mult chiar, dacă alte persoane s-ar fi putut lăsa în voia unor gânduri nu tocmai luminoase dacă li s-ar fi întors planurile peste cap, Jocelyn îl susține pe David cu toată inima și se comportă ca o adevărată doamnă cu Sally, care nu pierde nici o ocazie de a o brusca.
„Avea să trăiască! Aceste cuvinte produseră un şoc chiar mai mare decât vestea morţii sale. Ameţită de atâtea veşti contradictorii, Jocelyn înaintă şi se prinse de spătarul unui scaun pentru a-şi reveni. Ar fi fost minunat ca spusele lui Sally să fie adevărate. David merita să trăiască şi să fie fericit.”
Se întâmplă o minune, când David începe să-și revină. Dar ce se va întâmpla cu planurile lui Jocelyn, care se aștepta să devină în curând văduvă și aștepta întoarcerea ducelui de Candover în toamnă? Mai ales că între cei doi se înfiripă o prietenie bazată pe admirație și respect, dar și alt fel de sentimente.
„Jocelyn păru confuză, apoi zâmbi şi se aplecă lăsând un sărut gingaş pe buzele lui înainte de a se întoarce şi a părăsi camera. David admiră graţia mersului ei şi felul în care soarele îi colora părul castaniu în nuanţe de roşu mai mult provocatoare decât respectabile. Era oare acea culoare o aluzie la temperamentul ascuns sub faţada ei rece, impecabilă? Un gând fermecător de incitant. Nu era doar o doamnă, ci şi o femeie. Una pe care ar fi putut să o iubească. Era ironic faptul c dac nu ar fi fost ă ă pe moarte, nu ar fi cunoscut-o.
Jocelyn închise uşa în urma ei, apoi se sprijini de ea, simţindu-se la fel de epuizată precum arăta maiorul. Blestemat să fie, de ce trebuia să-l placă? De fiecare dată când îl vedea, era tot mai rău. Era ciudat sentimentul de intimitate dintre ei, poate pentru că nu fusese timp de etape preliminare. Aproape că nu fusese timp deloc…”
O poveste cu adevărat frumoasă, palpitantă, în care se simte suspansul și chimia dintre eroii principali. Deși sunt prinși într-o căsătorie neașteptată (cât de paradoxal nu ar suna), cei doi se descoperă treptat, totodată studiindu-se pe ei înșiși și construiesc o relație pe cât de stranie, pe atât de incitantă. Trecutul personajelor se împletește cu prezentul, cititorii se află adesea în fața unor momente de răscruce în linia subiectului și nu te poți plictisi, pentru că în paralel cu istoria principală, autoarea ne descoperă atent și alte cupluri (despre care nu vă spun nimic, prea multe secrete dezvălui). Stilul de scriere este definit prin descrieri armonioase, departe de a fi plictisitoare, chiar și cu un lejer umor.
„După ce curăţă biroul, se apucă de bibliotecă, lucrând de sus în jos. Pe un raft aglomerat de la mijloc, degetele sale atinseră ceva ce aducea a cană de porţelan. O scoase şi se trezi în mână cu un craniu uman. Tresări şi puse repede la loc relicva îngrozitoare, mândră că nu o scăpase din cauza şocului.
Din uşă se auzi mârâitul unei voci cu accent scoţian evident:
— Craniul acela aparţine ultimei persoane suficient de nesăbuite încât să îmi umble prin birou. Vrei să devii perechea lui?
Sally sări şi se întoarse, scoţând un sunet regretabil de asemănător cu un chiţăit.”
Compromisul inimii este o lectură plăcută, cu substrat, care atinge corzile sufletului și nu doar prin scenele erotice, cum s-ar putea aștepta. Mi-a plăcut cum scrie Mary Jo Putney, și, cu siguranță, voi mai răsfoi câteva dintre creațiile sale.