Uneori justitia este cel mai crud calau.
John Grisham a scris prima sa carte bazata pe un fapt real - o explorare a sistemului juridic dintr-un mic oras de provincie - care se dovedeste a fi cel mai bun thriller juridic al sau de pana acum. In 1971, Ron Williamson, primul jucator ales din statul Oklahoma pentru Liga americana de baseball, pleaca din oraselul natal Ada, cu o multime de sperante si de vise de glorie. Sase ani mai tarziu, Williamson revine, cu visele sfaramate de un brat rupt si de obiceiuri proaste - bautura, droguri, femei. Viata lui ia o turnura si mai tragica in 1982, cand o chelnerita din Ada este rapita si ucisa. Timp de cinci ani politia nu este capabila sa rezolve crima, dar din motive necunoscute, banuielile cad asupra lui Ron Williamson si a prietenului sau, Dennis Fritz. In 1987, cei doi sunt acuzati de crima. Fara sa aiba dovezi concrete, acuzarea si-a construit cazul pe date pseudostiintifice si pe marturia unor puscariasi. Dennis Fritz a fost gasit vinovat si a fost condamnat la inchisoare pe viata. Ron Williamson a fost condamnat la moarte. Daca mai credeti ca in America esti nevinovat pana la dovedirea vinovatiei, aceasta carte va va soca. Daca mai credeti in pedeapsa cu moartea, aceasta carte va va tulbura profund. Iar daca mai credeti ca sistemul de justitie penala este corect, aceasta carte va va revolta.