Secolul al XVII-lea despre care trateaza acest volum al Istoriei romanilor a fost foarte diferit apreciat in istoriografia noastra, ca perioada de sfarsit a evului mediu, ca preludiu al epocii moderne sau ca perioada de tranzitie intre aceste doua epoci.
Autorii volumului de fata al sintezei academice si-au inteles datoria de a se apleca asupra acestui secol cu acribia si reverenta cuvenite fiecarui segment al istoriei nationale, pentru a-i identifica si infatisa corect aportul la desfasurarea ei.
Ceea ce confera secolului al XVII-lea semnificatie particulara in istoria romanilor sunt fenomenele noi de ordin politic si cultural care au loc in cursul lui, determina schimbari durabile si marcheaza pe toate planurile societatii evolutiile ulterioare.
Atunci apare noua generatie de intelectuali educati in scoli inalte din Apus, sau in tara, dar dupa modele tot apusene, cu conceptii si surse de informare noi, care le ingaduiau o alta viziune asupra lumii, trecutului si destinelor ei, stimuland istoricilor spirit critic, iar cugetatorilor scepticism fata de solutiile autoritare ale traditiei acceptate pana atunci. Umanismul in varianta crestina a Contrareformei sau cel civic de model venetian, istoriografia intemeiata pe izvoare variate, autohtone si straine, interpretate critic si comparatist, etica inspirata din filosofia anticilor cautata direct in originalele greco-latine, si de prudenta impusa de nesiguranta timpurilor, principiile filologice aplicate in traducerile de scrieri biblice si patristice, inlocuirea in cultul religios si in scris a slavonei cu limba romana devenita instrument de creatie literara, toate acestea sunt achizitii ale secolului al XVII-lea. Diplomatia, activitate indispensabila statelor care nu se pot bizui pe puterea armelor, este reprezentata de profesionisti cultivati, poligloti, cautati pentru iscusinta lor si de curtile straine, ca Nicolae Milescu si fratii Corbea.
Innoirile sunt deopotriva prezente in cabinetele de lucru ale carturarilor, care isi alcatuiesc biblioteci bogate, inzestrate cu opere celebre ale autorilor vechi sau contemporani, cu lexicoane, dictionare diverse si atlase, intru nimic mai prejos de bibliotecile colegilor lor de studii de la Cracovia, Venetia sau Padova. In a doua jumatate a secolului cunoaste un nou avant arta imprimeriei. S-au tiparit atunci editii princeps reputate ale Sfintilor Parinti, folosite si in Occident, chiar republicate acolo pana in secolul al XlX-lea. In arsenalul aprigelor controverse dintre ortodocsi, catolici si reformati din secolul al XVII-lea, un loc important l-au ocupat cartile dogmatice ale marilor teologi ai Bisericii Orientale, imprimate la Bucuresti, lasi, Targoviste si Ramnic.
Sensul innoitor si consecintele durabile ale fenomenelor secolului al XVII-lea nu ingaduie, asadar, caracterizarea lui comoda dar insuficienta, ca simplu interval de tranzitie intre doua epoci.
Desi in Moldova si Tara Romaneasca evolutiile in economie, comert, relatiile sociale, dezvoltarea oraselor si a institutiilor au avut aici alte ritmuri decat peste Munti, manifestarile intelectuale, literare si artistice urmeaza, in expresii proprii romanilor, cursul european si, indeosebi pe aceste planuri, inovatiile sunt numeroase, iar vointa de schimbare puternic afirmata.
