„Aceasta nu este o biografie a lui Leonard Cohen. Leonard Cohen insusi furnizase deja, pe cand avea 29 de ani, cea mai buna descriere cu putinta a vietii sale intr-o scrisoare adresata Canadian Broadcasting Corporation. Iat-o aici, in intregime: ,«M-am nascut la Montreal pe 21 septembrie 1934. Numarul pasaportului meu este 5-017560. Am ochii caprui». A trimis aceasta scrisoare pentru a se inscrie cu cea mai recenta carte a sa de poezii, Flowers for Hitler, la un concurs pentru tineri scriitori. Poate ca l-ar fi ajutat mai mult daca ar fi mentionat cele doua volume anterioare de poezie, ambele bine primite, faptul ca avea o oarecare reputatie sau premiile pe care le castigase pana atunci. Nu a facut-o. Ceea ce urma sa fie evaluat era opera sa, iar orice particica din viata lui personala pe care se simtea suficient de confortabil ca sa o impartaseasca strainilor, avea sa-si gaseasca locul, dupa un proces de usoara sublimare, intr-o carte. Sau intr-un album: in anii ce vor urma, ca muzician celebru, el a ramas reticent in a divulga prea multe despre sine. In interviuri va spune ca singurele raspunsuri care conteaza se gasesc in cantecele sale.“ - Liel Leibovitz
„Asadar, ce ne spune noua profetul Cohen? Si de ce-l ascultam cu atata atentie? Acestea sunt intrebarile ce stau in centrul cartii de fata. Nu-i usor sa le gasesti raspuns; unele teme, precum teologia sau rock'n'roll-ul sau orgasmele, isi pierd adesea prospetimea daca sunt inchise intre paginile unei carti, iar opera lui Leonard Cohen este obsedata, in egala masura, de toate trei. Pentru a le studia fara a le priva de vitalitate, ele trebuie observate in mediul lor natural. Uneori, sunt cel mai bine intelese atunci cand sunt vazute prin prisma unei anumite povesti din viata lui Cohen; alteori, implica meditatii mai profunde. Te poarta prin domeniile escatologiei iudaice si budismului zen, ale poeziei canadiene si rock'n'roll-ului american, ale dorintei trupesti si lacomiei de castig. Nu sunt intotdeauna accesibile ratiunii. Dar ele ni l-au dat pe omul nostru si, odata cu el, ne-au oferit permisiunea de a reconsidera genul de sentimente - harul, mantuirea – care, pana tarziu in adolescenta noastra ca specie,
ne-au ocupat cea mai mare parte a timpului, iar acum, cand suntem cu totii maturi, suna prea salbatic pentru a fi relevante si prea periculos pentru a mai bantui altundeva decat in cusca unei discipline intelectuale. Si singurul cuvant ce se cuvine rostit, in schimb, este: Aleluia!“ - Liel Leibovitz
