In anii ’50, Merham era un orasel adormit de pe litoralul englezesc, unde nu se intampla niciodata nimic interesant. Cel putin asa il vedeau Lottie si Celia, fetele familiei Holden, care tinea la statutul respectabil in comunitate. Dar cele doua tinere nu-si doreau decat sa plece in explorare si sa-si traiasca viata. Asa ca, atunci cand un grup de artisti nomazi se muta in casa numita Arcadia, o frumoasa cladire Art Deco aflata chiar pe malul marii, Lottie si Celia sunt tentate de stilul de viata boem al acestora.
Dar intamplarile din casa au consecinte tragice si pe termen lung pentru toti cei implicati. Dupa aproape 50 de ani, Arcadia este renovata si starneste din nou resentimentele localnicilor mai in varsta. Casa se reintoarce la viata, iar secretele ingropate in ea timp de o jumatate de veac ii fac pe protagonisti sa-si puna intrebarea daca poti sa-ti lasi cu adevarat trecutul in urma.