Publicat in 1924, cand poetul avea 19 ani, volumul Douazeci de poeme de iubire si un cantec de disperare ramane cea mai cunoscuta si mai citita scriere a lui Pablo Neruda. Un amestec dulce-amar de exuberanta, pasiune, senzualitate si dezolare, cartea i-a adus poetului chilian recunoasterea internationala, situandu-l printre cei mai apreciati scriitori ai continentului sud-american.
Volumul apare la Vellant in formula bilingva, in traducerea lui Dan Munteanu Colan, cu ilustratii semnate de Nura El-Sayed.
Pablo Neruda, pe numele sau adevarat Ricardo Eliecer Neftali Reyes Basoalto, s-a nascut in 1904 la Parral, dar si-a petrecut copilaria in Temuco, un orasel feroviar de a carui amintire se va simti intotdeauna legat. Pablo Neruda si-a descoperit de foarte tanar talentul literar, primul sau volum de versuri fiind publicat pe bani proprii in 1923, cand poetul avea 18 ani. in paralel cu scrisul, Neruda a fost extrem de implicat in viata sociala a tarii sale, incepand de foarte devreme o cariera diplomatica - a fost consul al Chile in India, Singapore, Birmania, Spania, Franta -, continuata cu functia de senator si candidatura la presedintie din partea Partidului Comunist, in care s-a inscris in 1945.
Recunoasterea internationala a poetului Neruda a culminat in 1971 prin acordarea Premiului Nobel pentru Literatura. Motivatia Academiei Suedeze este cat se poate de elocventa in acest sens: „pentru opera lui, care, cu suflul unei forte elementare, da viata destinului si viselor unui intreg continent.“
Pablo Neruda a murit doi ani mai tarziu, in Santiago de Chile, dupa instaurarea dictaturii militare a generalului Pinochet. Scriitorul chilian Jorge Edwards afirma: „metaforic vorbind, Pablo s-a imbolnavit o data cu tara si s-a stins din viata o data cu instaurarea tiraniei.“
